Lucky day

Stiti cum mai zic eu cateodata ca "am avut ghinion"? Ca "norocul n-a tinut cu mine"? Ca nu m-am dus la examen ca ploua afara? Ca poate mi-ar fi mers mai bine daca as fi purtat bratara mea norocoasa? Rahat! Niciodata n-am crezut in superstitii. Dar am profitat din plin de ele ca sa-mi acopar momentele de lene sau de prostie.

La fel cum azi o sa dau vina pe faptul ca a fost 13! :D

Pe la 5 am intrat intr-a nu-stiu-cata reuniune de cand am venit in Franta. Trebuia sa punem la punct o procedura de utilizare a unei aplicatii interne. In fine... Am spus repede ce aveam de zis despre aplicatia in cauza, za supervaizer a venit cu completarile ei, si dup-aia bunelul de 60 de ani de care va povesteam zilele trecute s-a apucat sa structureze povestile noastre incat sa le faca sa arate a procedura. Bunelul dicta, za supervaizer lua notitele oficiale, iar eu stateam pravalita pe birou, plictisita la maxim de entuziasmul exagerat al batranelului din fata mea, si-mi notam in carnetel... ceea ce urma sa va povestesc despre weekendul meu, inca excitata la culme de Parisul pe timp de noapte.

Am scris vreo 10 pagini. Si notam deja de vreo ora. Motiv pentru care am fost teribil de incantata ca exact atunci cand povestirea mea, mazgaliturile, corecturile si stelutele care duceau la niste mesaje explicative despre ce poze urma sa pun si unde, etc, se apropiau de sfarsit, sa il aud pe bunel spunand "OK. Multumesc. O seara buna!". Mi-am inchis zgomotos carnetelul, si m-am ridicat vijelios de pe scaun, fiind pregatita sa o zbughesc pe usa afara, sa iau cel mai apropiat autobuz si sa ajung cat mai repede acasa, la o tigara, un Quiche, si o barfa cu Iancu.

Dar m-am oprit (de fapt blocat) la timp. In fata mea stateau o supervaizar cu niste ochi mari, si un bunel care tocmai isi incheia o conversatie la telefon. Mi-am adus aminte brusc de bancul ala cu cei doi tipi in buda "Salut. Salut. Ce faci? Bine, tu ? Auzi, hai ca te sun mai tarziu. E un idiot aici care se baga in seama." Iar in timp ce bunelul isi lasa telefonul jos de la ureche, uitandu-se ciudat la mine si fiind pregatit, parca, sa ma ia la intrebari, am un moment de inspiratie si imi dau jos hanoracul, ca si cand bluza respectiva statea ca un ghimpe in talpa intre mine si sedinta asta super importanta pentru care as fi fost in stare sa imi dau si viata. Trecand peste faptul ca in sala erau in jur de 15 grade, iar eu ramasesem doar in tricou, mi-am reluat pozitia de scris, divizandu-mi atentia intre sedinta, de data asta, si concentrarea de a nu-mi lasa dintii sa faca zgomot atunci cand clantzanesc.

Reuniunea a mai durat inca vreo ora, timp in care am incercat sa fiu cat mai prezenta si sa fac comentarii inteligente. Cred ca mi-a iesit, pentru ca la sfarsit, bunelul a insistat sa ma conduca acasa, data fiind ora tarzie (19:30 Hahahaha!), desi asta insemna pentru el sa ocoleasca vreo 20 de km. Pe drum am vorbit despre tinerii din ziua de azi si despre locurile pe care nu trebuie sa le ratez cat stau in Orléans. In plus, m-a invitat la o plimbare cu avionul deasupra orasului, in weekend. Yeeey, me !!! :D