Si aventura incepe...

Yeap, am supravietuit primei zile (de naveta) la client. Inca o etapa din lungul proces de maturizare in care m-am trezit, fara voia mea.

Ieri l-am innebunit pe Iancu, cautand toata seara planurisi directii catre adresa clientului. Stiam cum sa ajung cu metroul (2 variante), cu autobuzul (alte 2), si pe jos. Am avut mici probleme azi dimineata cu gasirea statiei de autobuz (Asta era o belea neprevazuta. Panica totala!), si era sa o iau pe o strada gresita, pentru ca Mappy sucks, dar in rest totul a fost ok.

Cu doar vreo 20 de minute intarziere, am reusit sa ajung. Am intrat in curte, si nu am gasit nicaieri scris numele firmei (alt moment de panica). Intrasem pe poarta buna, ca doar se potrivise codul de la interfon... La a doua verificare a birourilor, vad dupa geamuri o gramada imensa de roti, si sun la usa, chiar daca numele firmei era cu totul altul decat cel pe care il stiam eu.

In usa au aparut rapid doua oase si un zambet, un tip ciudatel care a tras aer in piept si m-a salutat prietenos cu un "Buna ziua!" chinuit, dar in romana! Am intrat inauntru si am vazut pe perete harta Romaniei, iar pe jos, o gramada de materiale publicitare cu texte in romana. M-am simtit ca intr-o pauza publicitara dintre telenovele, in care se aud clopotei, si o voce calda urla "Acasa..."!

Evident ca tot romanismul asta nu era adus special pentru mine. Urma sa aflu mai tarziu ca firma asta (de fapt grupul din care face parte, al carui nume il vazusem pe usa) tocmai isi deschisese o filiala la Bucuresti. In fine, in afara unor introduceri in ceea ce urma sa fac, toata ziua am petrecut-o vorbind despre Romania, Moldova (initial credeau ca sunt din Moldova pentru ca am acceptat sa le duc proiectul la Chisinau) si diferentele dintre ele. In plus, am facut pe profa de romana, scriindu-le conjugari de verbe si traducandu-le diverse cuvinte. Mi-a facut o placere memorabila sa le explic ca ã, â, î, ş, ţ nu sunt litere cu accent / sedila. Si, ca sa repet, nu e "ca si cum" ar fi alte litere, ci chiar sunt! Iar partea cu ce / ci / che / chi mi-a luat 2 ore.

Tin sa remarc ca astia sunt primii straini care nu ma pun sa le zic injuraturi in romana. Bine, nu sunt nici genul. Ei, nu eu!!! :)) Clientul meu, adica big bossul companiei, e un papitzoi pe la vreo 25 - 27 de ani, la vreo 40 de kile, foarte geek, care arata ca un olimpic la fizica proaspat smuls, eventual cu forta, de pe bancile liceului. In schimb, e un tip foarte destept, foarte funny, si super de treaba, ceea ce il face un papitzoi simpatic.

Deci prima zi a decurs fara prea mari stresuri. Just in case, as fi avut la dispozitie 3 zile ca sa imi revin, daca era naspa. Desigur, am scapat super tarziu de la munci, si am ajuns acasa pe la 9, dar Iancu a fost suficient de simpatic sa ma astepte in gara. Papi (papitzoiul, adica), cat de simpatic va ziceam eu ca e, desi partea asta despre naveta / trenuri a fost prima chestie de care am vorbit, l-a durut exact in fund cand eu ma uitam, deloc discret de la o vreme, la ceas, pe la 18.30.

Se anunta un weekend foarte chill, si o luni foarte agitata, dar la agentie, deci ies automat in castig cu 2 ore de somn si cu vreo 3 ore ajunse mai devreme acasa.